Isaia 64:1 Oh, ch'è tù avissi strappatu i celi, chì tù avissi falà, chì e muntagne scorrinu à a to presenza, 64:2 Cum'è quandu u focu di fusione brusgia, u focu face chì l'acqua bolliri, per fà cunnosce u to nome à i to avversari, chì e nazioni ponu tremu à a to prisenza ! 64:3 Quandu avete fattu e cose terribili chì ùn avemu micca aspittatu, hè ghjuntu giù, e muntagne scorrivanu à a to prisenza. 64:4 Perchè, dapoi u principiu di u mondu, l'omi ùn anu micca intesu, nè capitu per l'arechja, nè l'ochju ùn hà vistu, o Diu, vicinu à tè, ciò ch'ellu hà preparatu per quellu chì l'aspetta. 64:5 Tu scontra à quellu chì si rallegra è travaglia a ghjustizia, quelli chì ricurdate di tè in i to modi : eccu, site in furia ; perchè avemu peccatu: in quelli hè a continuità, è seremu salvu. 64:6 Ma simu tutti cum'è una cosa impura, è tutte e nostre ghjustizia sò cum'è stracci sporchi; è tutti sguassemu cum'è una foglia; è i nostri iniquità, cum'è u ventu, ci anu purtatu via. 64:7 È ùn ci hè nimu chì chjama à u to nome, chì s'agita per piglià à tè : perchè tù ci hai piattatu a to faccia, è avete ci hà consumatu, per via di e nostre iniquità. 64:8 Ma avà, o Signore, tù sì u nostru babbu; noi simu l'argilla, è tu u nostru ceramista; è tutti simu u travagliu di a to manu. 64:9 Ùn vi arrabbiati assai, o Signore, nè ricurdate di l'iniquità per sempre. eccu, vedi, ti pregu, simu tutti u to populu. 64:10 E to cità sante sò un desertu, Sion hè un desertu, Ghjerusalemme un desertu. desolazione. 64:11 A nostra casa santa è bella, induve i nostri babbi ti lodavanu, hè brusgiatu cù u focu: è tutte e nostre cose piacevuli sò distrutte. 64:12 Voi, o Eternu, ti ritenu per queste cose? ti tenete u vostru pace, è ci affligge assai?