Isaia
64:1 Oh, ch'è tù avissi strappatu i celi, chì tù avissi falà,
chì e muntagne scorrinu à a to presenza,
64:2 Cum'è quandu u focu di fusione brusgia, u focu face chì l'acqua bolliri,
per fà cunnosce u to nome à i to avversari, chì e nazioni ponu
tremu à a to prisenza !
64:3 Quandu avete fattu e cose terribili chì ùn avemu micca aspittatu, hè ghjuntu
giù, e muntagne scorrivanu à a to prisenza.
64:4 Perchè, dapoi u principiu di u mondu, l'omi ùn anu micca intesu, nè capitu
per l'arechja, nè l'ochju ùn hà vistu, o Diu, vicinu à tè, ciò ch'ellu hà
preparatu per quellu chì l'aspetta.
64:5 Tu scontra à quellu chì si rallegra è travaglia a ghjustizia, quelli chì
ricurdate di tè in i to modi : eccu, site in furia ; perchè avemu peccatu:
in quelli hè a continuità, è seremu salvu.
64:6 Ma simu tutti cum'è una cosa impura, è tutte e nostre ghjustizia sò cum'è
stracci sporchi; è tutti sguassemu cum'è una foglia; è i nostri iniquità, cum'è u
ventu, ci anu purtatu via.
64:7 È ùn ci hè nimu chì chjama à u to nome, chì s'agita
per piglià à tè : perchè tù ci hai piattatu a to faccia, è avete
ci hà consumatu, per via di e nostre iniquità.
64:8 Ma avà, o Signore, tù sì u nostru babbu; noi simu l'argilla, è tu u nostru
ceramista; è tutti simu u travagliu di a to manu.
64:9 Ùn vi arrabbiati assai, o Signore, nè ricurdate di l'iniquità per sempre.
eccu, vedi, ti pregu, simu tutti u to populu.
64:10 E to cità sante sò un desertu, Sion hè un desertu, Ghjerusalemme un desertu.
desolazione.
64:11 A nostra casa santa è bella, induve i nostri babbi ti lodavanu, hè
brusgiatu cù u focu: è tutte e nostre cose piacevuli sò distrutte.
64:12 Voi, o Eternu, ti ritenu per queste cose? ti tenete u vostru
pace, è ci affligge assai?